sta la adapostul crengilor uscate de secole, cu intunericul mancandu-i din palma si creaturile noptii furisandu-se pe langa el.
scoarta il zgarie pe spate lasand urme superficiale pe piele si pe inima, acum e prea tarziu.
intr-un moment de slabiciune s-a simtit tradat si s-a inchis in carapace. acum au ramas doar el, intunericul si creaturile noptii, blestemate sa se teama pe veci de lumina zilei.
a incercat de nenumarate ori sa-si aduca aminte de sunetul muzicii sau de atingerea valurilor sarate. dar singura lui muzica este cantecul de cucuvea, iar valurile s-au transformat in bruma si ploi reci.
s-a obisnuit totusi...a inceput sa ii placa mirosul de iarba umeda si de lemn crud, toate astea par ca fac acum parte din el, copilul-lasa-ma-in-pace....copilul-vreau-sa-uit.
cruda amagire se citeste in ochii copilului- planset care se retrage, se retrage,....se retrage.....
oare in lumea lui vor mai exista vreodata copii-zambet?
RSS Feed (xml)